Nu m-am agitat niciodata pentru asa zisa sarbatoare numita Valentine’s Day, poate pentru ca nu am avut cu cine sa o petrec, poate pentru ca nu o consider o sarbatoare, ea fiind preluata de cativa ani buni de la americani, sau poate pentru ca ziua mea de nastere a fost mai importanta decat o zi de iubire fixata pe 14 februarie.
Nu stiu cum ma simteam in ceilalti ani de ziua mea, nu-mi mai aduc aminte, dar anul asta a fost o zi cu surprize. Am inceput ziua frumos, cu familia spunandu-mi la multi ani, cu CINEVA care m-a sunat la 12 noaptea si care mai tarziu in acea zi m-a dus pe partie la Predeal exact cu cateva minute inainte sa se stinga luminile, CINEVA care mai apoi m-a dus la o plimbare prin Brasov si a incercat sa imi “provoace diabet” cu o clatita cu nutella.
Am avut tot ce mi-am dorit, nu m-a “deranjat” nimeni cu mesaje scrise din obligatie, facebook nu i-a anuntat pentru ca mi-a respectat decizia de confidentialitate a zilei de nastere si a postarii pe celebrul perete deja aspru mazgalit in anii precedenti. Persoanele care conteaza si-au amintit si mi-au adus un zambet pe buze cu urarile lor sincere si calde. Cadourile au fost si ele speciale, s-a tinut cont de o pasiune mai veche si s-a “complotat” in realizarea lor, cu toate astea, as fi fost la fel de fericita cu un simplu LA MULTI ANI si un zambet din partea celor dragi, iar dorinta asta mi s-a indeplinit. Cand vrei sa faci un bine il poti face prin simpla prezenta si e suficient pentru cei care conteaza.
Varsta, nici nu conteaza, a fost “spusa” in 29 de trandafiri minunati, care imi bucura privirea chiar si in acest moment.
29 de ani si un flamingo roz, ce poate fi mai frumos de atat?
